Zile cu dezlegare la pește
Pe tot parcursul postului de Crăciun avem 12 zile cu dezlegare la pește:
- 15 și 16 noiembrie prima sâmbătă și duminică din post;
- 21 noiembrie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (dezlegare la pește chiar dacă este vineri);
- 22 și 23 noiembrie – sâmbătă și duminică;
- 29 și 30 noiembrie – weekendul care include și sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (30 noiembrie);
- 6 decembrie – Sfântul Ierarh Nicolae (anul acesta cade sâmbăta);
- 7 decembrie duminică;
- 13 și 14 decembrie – sâmbătă și duminică;
- 20 decembrie, ultima sâmbătă cu dezlegare la pește.
Cum te alimentezi corect în post?
Renunțarea la alimentele de origine animală și trecerea la o dietă bazată exclusiv pe produse vegetale și pește în zilele permise, aduce o mulțime de avantaje pentru sănătate.
Principalele beneficii pentru organism sunt scăderea aportului de grăsimi saturate prezente în produsele de origine animală, creșterea consumulului de fibre și vitamine și îmbunătățirea tranzitului intestinal.
O alimentație incorectă în perioada postului, bazată pe un consum crescut de carbohidrați rafinați și alimente procesate sau lipsită de diversitate, duce la deficiențe, oboseală, glicemie crescută și chiar creștere în greutate.
Alimente recomandate pentru un post sănătos
Năutul, lintea, mazărea sunt surse excelente de proteine vegetale și fibre. Le poți include în supe creme, salate sau preparate principale.
Fasolea, supra numită „carnea săracului” este o sursă de fier, proteine și carbohidrați complecși. Este ideală în salate, ciorbe sau mâncăruri gătite fără ulei.
Spanacul și alte verdețuri reprezintă o sursă bună de fier, calciu și antioxidanți. Se pot adăuga în salate sau mâncăruri preparate la abur.
Nuci și semințe variate care conțin grăsimi sănătoase esențiale pentru funcționarea creierului și sănătatea inimii. Este important să le consumi cu moderație (maximum 30 g/zi).
Avocado, un fruct bogat în grăsimi sănătoase, vitamina E și antioxidanți. Poate fi folosit în salate sau întins pe pâine integrală.
De ce sunt importante rețetele echilibrate din punct de vedere al nutrienților?
Așa cum reiese din numeroase cercetări și practici nutriționale, un post sănătos nu înseamnă doar renunțarea la anumite alimente, ci și găsirea alternativelor corecte care să asigure necesarul zilnic de nutrienți: proteine, grăsimi și carbohidrați.
O alimentație dezechilibrată duce la carențe importante, cum ar fi lipsa proteinelor, a calciului, a fierului și a anumitor vitamine din complexul B.
Este esențial să îți planifici mesele în așa fel încât să eviți aceste carențe și să îți menții sănătatea pe termen lung.
Rețetele de post, atent calculate din punct de vedere al macronutrienților (proteine, grăsimi, carbohidrați) și micronutrienților (vitamine și minerale) sunt cheia unei alimentații echilibrate în această perioadă.
Chiar dacă îți sunt la îndemână produse precum pateul vegetal, margarina, uleiurile rafinate sau alte produse ultra procesate, este important de reținut că acestea sunt dăunătoare pentru sănătatea ta!
Postul este despre curățarea organismului și nu despre încărcarea lui cu produse pline de substanțe nocive, așadar este extrem de important să aloci timp și să alegi produse cât mai naturale.



