Stigmatul social nu doar agravează suferința psihică, poate fi și un factor care declanșează tulburări mintale precum depresia, anxietatea sau izolarea cronică.
Ce este stigmatul social?
Este felul în care oamenii îi judecă sau evită pe cei care trec printr-o problemă psihologică. Expresii precum „e slab”, „e nebun”, „are ceva” toate contribuie la stigmat. Mulți ajung să se simtă vinovați, rușinați sau respinși doar pentru că suferă.
Stigmatul pornește adesea din lipsă de informare sau din frică față de „diferențe”psychiatry.org. Mass-media contribuie și ea la stereotipuri, prezentând deseori persoanele cu tulburări mintale în mod senzational sau negativ, ceea ce alimentează teama și concepțiile greșitepsychiatry.org.
Pentru persoanele care deja se confruntă cu o tulburare mintală (depresie, anxietate, schizofrenie etc.), stigmatul acționează ca un strat suplimentar de povară. Frica de a fi judecați îi poate face pe mulți să ascundă ceea ce simt și să nu caute ajutor profesional. De fapt, peste jumătate dintre persoanele cu probleme psihice nu primesc tratamentul de care au nevoie, adesea pentru că evită sau amână să ceară ajutor de teama stigmatizării – teama de a fi tratați diferit sau de a-și pierde locul de muncă din cauza etichetelorpsychiatry.org. Această ezitare în a accesa terapia sau medicamentele adecvate duce, în mod previzibil, la înrăutățirea stării lor.
Stigmatizarea produce și un efect psihologic intern puternic: scade încrederea în sine și speranța persoanei bolnave. Un raport arată că oamenii care simt un nivel ridicat de stigmat legat de diagnosticul lor se simt mult mai des „fără speranță”, experimentează un distres psihologic accentuat, se simt rușinați de ei înșiși și au o calitate a vieții considerabil mai scăzută. În plus, procesul de recuperare și gestionare a bolii devine mai dificil în prezența stigmatizării, cu alte cuvinte, stigmatul încetinește vindecarea code4.ro.
Stigmatul ca factor declanșator al tulburărilor mintale
Poate stigmatul să creeze probleme mintale acolo unde ele nu existau? Studii recente sugerează că da. Atunci când o persoană este constant ținta stigmatizării fie din cauza orientării sale sexuale, a rasei, a greutății corporale sau a oricărui alt aspect stigmatizat social, stresul cronic și traumele psihologice rezultate pot declanșa tulburări mintale precum depresia, anxietatea sau chiar tulburarea de stres post-traumatic (PTSD).
Un volum mare de cercetări leagă discriminarea și respingerea socială de apariția simptomelor mintale. De exemplu, un studiu longitudinal publicat în American Journal of Psychiatry în 2024 a urmărit câteva sute de tineri de-a lungul adolescenței. Rezultatele au arătat clar că expunerea repetată la discriminare în acei ani vulnerabili a avut un impact măsurabil asupra sănătății mintale: a crescut semnificativ riscul de depresie, anxietate și stres post-traumatic la vârsta adultă.
De exemplu, grupuri marginalizate cunosc realitatea similară a stigmatizării care îmbolnăvește. Persoanele care se confruntă cu rasismul ori cu discriminarea etnică prezintă niveluri mai ridicate de stres psihologic și incidență crescută a tulburărilor de anxietate și depresie. De pildă, analize pe populații diverse au găsit o relație semnificativă între discriminarea percepută și simptomele depresivesciencedirect.com. Practic, dacă societatea îți transmite constant mesajul „nu ești acceptat, e ceva în neregulă cu tine”, acest mesaj repetat poate deveni, psihologic, o profeție auto-împlinită sub forma unei tulburări mintale.
Concluzie: ce putem face pentru a reduce stigmatul și a proteja sănătatea mintală
Stigmatul social are, așadar, un impact real, măsurabil și grav asupra sănătății mintale. El poate agrava suferința celor vulnerabili și, după cum am văzut, poate chiar contribui la apariția unor tulburări mintale în rândul celor supuși marginalizării. Vestea bună este că fiecare dintre noi are puterea de a contribui la reducerea stigmatului. Prin acțiuni și atitudini conștiente, putem crea un mediu mai empatic și mai incluziv, în care oamenii să nu se mai teamă să ceară ajutor și să vorbească despre ceea ce simt. Iată câteva lucruri concrete pe care le putem face:
Vorbește deschis despre sănătatea mintală. Discuțiile oneste fie cu prietenii, fie pe platforme publice ajută la normalizarea subiectului. Când împărtășim experiențe sau informații despre depresie, anxietate etc., reducem din misterul și frica ce înconjoară aceste probleme psychiatry.org.
Informează-te și combate miturile. Educația este antidotul fricii. Documentează-te din surse credibile despre tulburările mintale și atunci când auzi percepții greșite sau glume jignitoare, răspunde cu blândețe, dar ferm, oferind fapte și perspectiva corectă psychiatry.org. De exemplu, dacă cineva spune „persoanele cu schizofrenie sunt violente”, poți explica că majoritatea nu sunt violente și că, dimpotrivă, ele au mai degrabă nevoie de sprijin.
Fii atent la limbaj. Cuvintele pot răni sau vindeca. Evită expresii stigmatizante precum „nebun”, „psiho” sau folosirea diagnosticului ca insultă. Atrage atenția și altora politicos atunci când folosesc un limbaj jignitor. O simplă corecție, cum ar fi „hei, știi, termenul acela poate răni pe cineva care chiar are o problemă, hai să nu îl folosim”, poate schimba mentalități psychiatry.org.
Tratează sănătatea mintală la fel ca pe cea fizică. Încurajează egalitatea între bolile mintale și cele somatice psychiatry.org. Dacă ai oferi compasiune și concediu cuiva cu gripă sau diabet, fă același lucru și pentru cineva cu depresie sau anxietate. Încurajează persoana să caute ajutor specializat, așa cum ai face dacă ar avea o afecțiune fizică – asta transmite mesajul că problemele mintale sunt la fel de reale și de tratabile.
Arată compasiune și sprijin. Uneori, cel mai mult contează cum reacționăm ca prieteni, colegi sau membri de familie. În loc de judecată, oferă înțelegere: „Îți mulțumesc că ai avut încredere să îmi spui”, „Cu ce te pot ajuta?”. Fii alături de cei ce se luptă cu o problemă mintală, exact așa cum ai sta lângă cineva drag bolnav fizic. Compasiunea sinceră poate contracara efectele negative ale stigmatului și poate chiar salva vieți.
Normalizează ideea de a cere ajutor. Vorbește despre psiholog sau psihiatru ca despre orice alt medic. Dacă tu însuți ai fost la terapie sau ai urmat un tratament, împărtășește asta (dacă te simți confortabil), astfel de mărturii pot inspira și pe alții să ceară ajutor fără rușine. Cu cât mai mulți oameni recunosc deschis că au avut nevoie de sprijin mintal și că și-au revenit, cu atât stigmatul se diminuează. Stigmatul nu este doar o prejudecată. E un risc real pentru sănătatea mintală.
Schimbarea începe cu felul în care vorbim, ascultăm și reacționăm unii la alții.
