Bianca Gogoșoiu

Am îmbinat cunoștințele medicale și pe cele despre nutriție pentru a contribui în jurul meu la prevenție și educație. Înainte de asta, am fost pacient și om supraponderal. Din toate experiențele am învățat ce înseamnă boala și cum se tratează. Concluzia mea este că sănătatea și starea de bine se obțin în urma combinării tratamentului medical cu cel psihologic. Toate bolile au și o cauză psiho-emoțională ce poate fi rezolvată. Vin înaintea voastră cu experiență, cunoștințe și dorința de a face cât mai mult bine. Cred în ideea că toate lucrurile sunt conectate. După ce am descoperit psihoterapia și tratamentele complementare, mi-am recăpătat sănătatea și am slăbit 20kg.”

Sănătatea este starea de bine fizic, psihic și social. (Organizația Mondială a Sănătății)

  • Programul “Slăbește mai întâi în minte” ce se adresează persoanelor ce vor să țină un deficit caloric sănătos în timp ce lucrează la cauzele emoționale ce duc la mâncat în exces.

 

  • Programul “La anu’ mă apuc de sport” ce se adresează persoanelor care vor să învețe conceptele de bază despre mișcare în timp ce lucrează psiho-emoțional la cauzele pentru care nu încep sau nu mențin o rutină de sport.

 

  • Consiliere nutrițională 1:1

 

  • Workshop-uri pentru companii adresate angajaților pe teme de educație nutrițională, fizică și prevenție.

 

Articole

Despre metabolismul încetinit

Explicăm științific (dar în limbaj ușor de înțeles de către oricine) încetinirea metabolismului. Un semi-mit dacă îl putem numi așa.

Interviu cu Bianca Gogoșoiu

Te invit să ne cunoaștem mai bine. Oana mi-a adresat câteva întrebări, iar eu am răspuns cu drag la ele.

Principii de bază pentru alimentație echilibrată

Dacă nu știi exact cum va arăta ziua ta de mâine, un lucru este cert – vei mânca. Te invit…

Resurse Gratuite

Feedback

Ajută-ne să îmbunătățim platforma Bioza. Semnalează orice problema sau sugestie.
Îți mulțumim!