Magia nevăzută a sărbătorilor: cum ianuarie poartă ecoul mesei de crăciun

În perioada sărbătorilor, nu cozonacul, sarmalele și salatele cu maioneză  sunt problema reală, ci obiceiurile emoționale și alimentare care se prelungesc și în lunile următoare. Psihonutriția arată că repetarea gustărilor, porțiilor mari și recompenselor rapide creează ancore comportamentale care rămân active chiar după ce festivitățile se încheie. Prin prezență și conștientizare, aceste automatisme pot fi transformate, iar relația cu mâncarea revine la o formă echilibrată și clară.

Există un detaliu care m-a fascinat mereu în lucrul cu oamenii: modul în care luna Decembrie se strecoară în Ianuarie fără ca noi să observăm. Nu vorbesc despre lumini, cadouri sau agitația orașului, ci despre ritmul interior care se schimbă în această perioadă. În fiecare an aud aceeași teamă: „între Crăciun și Anul Nou sigur mă îngraș câteva kilograme”. A circulat atât de mult acest mit, încât a devenit un fel de poveste colectivă.

Realitatea, însă, este mult mai blândă. Studiile arată că acumulăm în medie aproximativ un kilogram. Da, doar unul singur. Iar aici vine partea interesantă: nu acel kilogram este problema, ci faptul că el rămâne cu noi. An după an, câte un kilogram aparent inofensiv se transformă în câte un mic strat emoțional, fizic și comportamental care se tot adaugă. Nu sărbătorile ne schimbă corpul, ci ceea ce păstrăm după ele.

În sesiunile de psihonutriție vorbesc adesea despre această subtilitate. Pentru că nu doar farfuria contează, ci și relația invizibilă dintre noi și farfurie: emoțiile care se activează, modul în care căutăm confort, cum ne recompensăm după un an greu sau cum ne lăsăm duși de inerția momentului festiv.

Decembrie are acest efect aparte. Este o lună în care presiunea scade, regulile se estompează, mesele capătă o dimensiune ritualică. Cozonacul devine simbol al tradiției, vinul fiert aduce puțină alinare, iar mesele întinse se transformă în spații afective. Creierul nostru iubește aceste momente: sunt intense, sunt pline de recompense rapide și, mai ales, se repetă câteva săptămâni la rând. Iar repetiția, știm asta din psihologie, creează ancore comportamentale stabile.

Exact aici apare carryover effect: obiceiurile din perioada festivă se mută discret în zilele obișnuite. Mai vrei ceva dulce seara, deși bradul e deja împachetat. Porțiile rămân mai mari. Paharul de vin de „relaxare” pare o idee bună și în mijlocul lui ianuarie. Gustările apar din nou și mesele devin ușor dezordonate. Nu pentru că nu știi ce „ar trebui” să faci, ci pentru că mintea păstrează ritmul care i-a oferit confort.

În ședințele de psihonutriție lucrăm exact cu această zonă: cu emoția care invită un anumit gest alimentar, cu automatismul care s-a instalat fără să fie analizat, cu inerția emoțională care prelungește decembrie până primăvara. O numesc adesea „acumulare afectivă”: corpul păstrează ritmul sărbătorilor pentru că acel ritm i-a adus liniște.

Iar soluția nu este restricția, este prezența în sine. O revenire treptată la automatisme sănătoase, o recodificare a relației dintre emoție și alegere, o observație conștientă a propriilor nevoi. Când conștientizezi mecanismul, carryover effect își pierde puterea. În loc să te lupți cu el, îl înțelegi și îl transformi.

Și eu sunt curioasă: Care este obiceiul de sărbători care simți că te însoțește cel mai mult în ianuarie?

Știu cât de important este să ai cu tine un instrument o resursă care să te ajute să depășești momentele cu provocări, de aceea te invit să accesezi MODELUL GUSTA, un model care te ajută să transformi mâncarea în resursă, nu în companion.

Zile inspirate,

logo CC

Eveniment multidisciplinar Menținerea Obiceiurilor Sănătoase în 2026
Eveniment multidisciplinar Menținerea Obiceiurilor Sănătoase în 2026

Scris de

Sunt Coca Staicu | psihonutriționist, și ajut femeile de peste 40 de ani să iasă din haosul cotidian și să-și regăsească echilibrul, energia și încrederea în sine. Am transformat propria mea luptă cu kilogramele, oboseala și dezechilibrul într-o misiune de a te susține într-un proces de schimbare sustenabilă, fără diete drastice, ci cu blândețe, înțelegere și sprijin personalizat.

Ce fac concret?

Ofer programe holistice care îmbină:

sănătatea mentală (gestionarea stresului, mindfulness, coaching)
sănătatea fizică (nutriție echilibrată, mișcare, somn)
sănătatea socială (relații, carieră, familie)

Experiență & Formare

Inginer de formație, psiholog prin vocație, coach certificat internațional (ICA), cu specializări în NLP, psihonutriție, art-terapie și neuroștiință aplicată. Lucrez din 2016 în coaching și wellbeing, în paralel cu activitatea mea în leadership & training unde am început în 2011.

Ce mă diferențiază?

Experiența personală și profesională m-au învățat că transformarea durabilă începe din interior. Nu vând rețete, ci creez strategii personalizate pentru femei reale, cu vieți complexe. Lucrez cu blândețe și structură, cu empatie și determinare.

Când lucrezi cu mine…

Înveți să-ți aduci pace în minte, claritate în decizii și armonie în farfurie. Te însoțesc cu răbdare și profesionalism într-o călătorie care duce spre TU cea mai bună.

Inspiră calm, expiră stres, trăiește în prezent!

Alte articole din categoria

Feedback

Îți mulțumim că ne ajuti să îmbunătățim platforma Bioza.